Faceți căutări pe acest blog

vineri, 26 februarie 2016

Fosta șefă DIICOT o atacă pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Cum se contrazice Bica - de Avram Eliza , 17 februarie 2016

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Fosta șefă DIICOT o atacă pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Cum se contrazice Bica

de 

  Avram Eliza ,  

17 februarie 2016

 - stire actualizata la ora 15:54, 17 februarie 2016

Fosta șefă DIICOT o atacă pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Cum se contrazice Bica
Fosta șefă DIICOT, Alina Bica, cercetată în mai multe dosare privind retrocedări frauduloase la ANRP, a acuzat, miercuri, în publicația EU Reporter, că a intrat în vizorul Direcției Naționale Anticorupție pentru că ancheta compania Transgaz, condusă de Sergiu Lascu, fratele Codruței Kovesi, șefa DNA. Bica a spus că ancheta compania Transgaz în toamna lui 2012, însă o decizie publicată pe site-ul Consiliului Concurenței arată că DIICOT a sesizat instituția în 2011 privind licitațiile trucate de la Transgaz. Practic, ancheta a fost demarată mai devreme de termenul anunțat de Bica. 
Alina Bica a declarat, în interviul acordat, că toate anchetele deschise împotriva ei vin ca urmare a nerespectarea ordinelor directorului adjunct al Serviciului Român de Informații (SRI), Florian Coldea: ”De exemplu, mi-a cerut să arestez o anumită persoană în luna august și, când am refuzat, spunându-i că nu sunt suficiente probe, mi-a spus: ”Nu ești potrivită pentru poziția pe care o ocupi. Ar trebui să-ți schimbi ocupația sau nu o să sfârșești bine”. 
Fosta șefă DIICOT a mai spus că, în urmă cu o săptămână, a aflat că Sergiu Lascu, care se afla la conducerea Transgaz în 2012, ar fi fratele șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, iar DIICOT îi ancheta activitatea.
Astfel, a susținut ea, anchetele DNA ar fi făcute din acest motiv: ”Acum am o explicație pentru modul în care am fost atacată. Dar nu mă ajută prea mult”, a mai spus Bica. Ea a fost întrebată și dacă ar fi acționat diferit dacă ar fi știut că fratele șefei DNA era la Transgaz: ”Nu. Îmi făceam meseria. Dar poate l-aș fi informat pe procurorul-general despre această situație sau aș fi pregătit un raport în care să arăt că atitudinea doamnei Kovesi nu era corectă procedural”. 
Pe de altă parte, șeful Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a precizat, în septembrie 2015, că instituția a demarat o anchetă la Transgaz în 2014, în paralel cu ancheta DIICOT, pe baza informațiilor oferite de DIICOT. Astfel, conform unei decizii publicate pe site-ul Consiliului Concurenței, din noiembrie 2012, DIICOT a sesizat Consiliul Concurenței în 2011 ”în legătură cu posibile înţelegeri existente între mai multe întreprinderi, prin intermediul factorilor de decizie (asociaţi/preşedinţi/administratori) ale acestora, constând în participarea cu oferte trucate la unele proceduri de achiziţie publică organizate de S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (denumită TRANSGAZ) şi S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (denumită ROMGAZ), în perioada anilor 2009-2011. Sesizarea D.I.I.C.O.T. viza comportamentul acestor întreprinderi, care erau suspectate că s-ar fi înţeles să participe, la respectivele proceduri, astfel încât să-şi împartă prin rotaţie contractele de lucrări. Aceste înţelegeri s-ar fi realizat prin perfectarea informală a unor acorduri asupra conţinutului ofertelor pe care le prezintă şi asupra modului în care, ulterior, pe parcursul derulării procedurilor, îşi susţin aceste oferte, astfel încât, simulând concurenţa, contractele să fie adjudecate conform convenţiilor prealabile.”
Alina Bica este cercetată în mai multe dosare de corupție. Ea este acuzată de luare de mită pentru a soluționa mai multe dosare de despăgubiri frauduloase, pe vremea când făcea parte din comisia ANRP.
Trimiteți un comentariu