Faceți căutări pe acest blog

duminică, 10 iulie 2016

HIPERBOREEA, primul continent locuit care a existat pe Pământ şi inexplicabila lui dispariţie - Publicat in 7 iulie 2016

 
http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html








hiperborea-655x360


HIPERBOREEA, primul continent locuit care a existat pe Pământ şi inexplicabila lui dispariţie


Publicat in 7 iulie 2016
in Stiinta

Conform unor foarte vechi traditii sanscrite, primul continent locuit ar fi aparut in vecinatatea Polului Nord. El s-a scufundat, lasand vestigii importante in regiunile situate la periferia Oceanului Inghetat Arctic, la inceputul erei tertiare. Totusi, in epoca in care exista aceasta masa continentala, actuala zona arctica terestra avea un climat cu totul diferit de cel pe care il are astazi, era o zona tropicala. Eruditii, ca si savantii, au cazut de accord asupra acestui lucru, nu s-au descoperit pe insulele Spitzberg si Groenlanda resturi fosilizate de magnolia, ficusi, palmieri, ferigi arborescente (tipic tropicale), de animale din regiunile calde. In schimb, savantii neaga in continuare ca omul a putut trai in aceste regiuni la acea vreme. Aceasta brutala inversiune a climatului s-ar explica printr-o deplasare a axei terestre care, la randul ei, ar fi provocat schimbarea de pozitie a celor doi poli. Ne putem imagina ca o asemenea bulversare a provocat un urias val maritim. Alt cataclism ale carui legaturi directe cu primul ar merita, de altfel, niste cercetari stiintifice aprofundate: cel al glaciatiunii sau mai curand al glaciatiunilor, deoarece pe planeta noastra s-au succedat mai multe, ultima, cea denumita Wurm-III, care se situeaza la inceputul mileniului X i.e.n, lovind Europa si America Latina aproape in totalitatea lor. Este evident ca topirea enormelor mase lichide inghetate de la poli, ca si anumitor ghetari (mamutii siberieni au fost literalmente inghetati de vii), a fost un fenomen foarte rapid. Aceasta topire a atras dupa sine scufundarea unor teritorii considerabile. Hiperboreea initiala nu a fost inghitita total. Diverse regiuni circumpolare, Siberia, Alaska, Groenlanda, Spitzberg, insula Jan Mayen, Islanda etc., pot fi considerate cu certitudine vestigiile sale. Dupa astronomul francez Bailly, care a fost primarul Parisului, ghilotinat in timpul Terorii, atlantii sunt cei care au populat odinioara Spitzbergul, care se bucura pe atunci (inaintea ultimei glaciatiuni) de un climat idilic. In miturile antice, regiunea extremului Nord este considerata primul centru civilizator al omenirii. In legatura cu acest subiect, Rene Guenon observa: “Este vorba intotdeauna de o regiune care, precum paradisul terestru, a devenit inaccesibila omenirii oisnuite si care e situata dincolo de raza de actiune a tuturor cataclismelor care au devastate lumea omeneasca la sfarsitul anumitor perioade ciclice. Aceasta regiune este realmente “tinutul suprem”; de altfel, dupa unele texte veridice si avestice, situarea sa ar fi putut fi initial polara, chiar in sensul literal al cuvantului si, oricare ar putea fi localizarea ei de-a lungul diiferitelor faze ale istoriei omenirii, ea ramane intotdeauna polara in sensul simbolic, deoarece reprezinta esentialmente axa fixa in jurul careia se indeplineste revolutia tuturor lucrurilor.” Un filozof hindus contemporan, B.G. Tilak, a publicat o carte ciudata in care se straduia sa adune toate dovezile unei origini arctice a arienilor civilizatori ai Indiei. Chiar si dupa ultima glaciatiune, perioada Antichitatii clasice, grecii vor mai fi in relatii constante cu oamenii de rasa alba extrem de evoluati, care locuiau in regiuni arctice. Pitagora nu avusese oare ca maestro un intelept venit, detaliu revelator, dintr-un tinut unde ziua reintrerupta domnea jumatate din an? Sa recitim Odiseea lui Homer (1.13): “Dar el (Ulise), care dorea atat de mult sa se intoarca in patria sa si sa-si revada sotia, era retinut de nimfa Calypso, divina intre divine, in cavernele ei scobite, vrand sa-l faca sotul ei.” E intru totul legitim sa consideram insula nimfei Calypso ca fiind Irlanda. Cat despre insula vrajitoarei Circe, nu cumva e Irlanda sau insula Jan Mayen? Pe vremea Imperiului Roman, gasim ciudata marturie a istoricului Plutarh, in al sau tratat Despre fat ace se vede pe Luna. El descrie succesiv insula Ogivia (deja cunoscuta de Homer) si insula nimfei Calypso, situata la vest de Europa, la cinci zile de navigatie, interval care este intru totul verosimil, cu corabiile de pe atunci, pentru a ajunge din Mediterana apuseana in Iranda, daca se beneficia de vanturi favorabile. Plutarh mai vorbeste de trei insule, mai la vest, unde in timpul unei luni de vara noptile dureaza abia o ora. Una dintre aceste mari insule, cea a lui Cronos (Saturn), ca si insula Ogivia, e cea pe care locuiau alti oameni foarte civilizati si de vita ariana ca elenii; Plutarh avea aceste informatii precise de la ginerele lui, Lamprias, care le obtinuse la randul lui de la un strain intalnit la Cartagina. Acest personaj tocmai sosise din misterioasa insula a lui Saturn unde, fiind preot al acesstui zeu, statuse treizeci de ani; acolo cunoscuse celebritatea dat fiint ca descoperise un grup de pergamente sacre, scoase la lumina de un cutremur care distrusese cetatea. Nu putem sa nu le recunoastem navigatorilor antici meritul de-a fi explorat profound marile septentrionale si chiar arctice, asa cum nu putem nega existenta unor schimburi comerciale intre eleni si apoi romani si niste popoare misterioase, dat tot de rasa ariana, cimerienii, hiperboreeni care ocupau inca regiuni septentrionale indepartate, invecinate cu cercul polar sau situate chiar acolo. Irlanda celtilor, care, pentru greci, parea un tinut deja foarte septentrional, era impartita, in Antichitate, in patru regate, imprejmuind la randul lor un regat central. Din acest motiv i s-a dat numele de insula celor Patru Stapani. Rene Guenon (Le Roi du Monde) remarca: “Dar aceasta administratie, de altfel la fel ca si cea a insulei verzi (Erin), se aplica anterior unui alt tinut mult mai septentrional, astazi ncunoscut, disparut poate. Ogivia sau mai degraba Thule, care a fost unul dintre principalele centre spirituale, daca nu chiar centrul suprem al unei anumite perioade.” Alta marturie despre aceasta insula, un text chinezsc, mai exect, al filozofului Ciuang-Tseu: “Imparatul Yao si-a dat multa osteneala si si-a inchipuit ca a domnit ideal de bine. Dupa ce i-a vizitat pe cei Patru Stapani, pe indepartata insula Tiu-Cee (locuita de “oameni adevarati” chen-jen), a recunoscut ca stricase totul. Idealul este indiferenta supraomului care lasa roata cosmica sa se invarta” In mitologia hindusa, se vorbeste de “insula alba”, situata in indepartatele regiuni boreale si considerata “tinutul celor Vii”, “asezarea Preafericitilor”. Numele de Tula, insemnand insula alba, era si el cunoscut de vechii mexicani. In ceea ce priveste insula Thule pare sa fie vorba de o desemnare ce se atesteaza cand vechii vechii Hiperboree in ansamblul ei, cand unei insule destul de importante si care ar fi supravietuit scufundarii continentului primitiv. Insula celor Patru Stapani a putut fi localizata in diverse regiuni septentrionale. Rene Gunon, tot in Le Roi du Monde, crede ca, “fiecare dintre aceste regiuni a fost, intr-o epoca mai mult sau mai putin indepartata, sediul unei puteri spirituale care era ca o emanatie a celei din Tula primordiala”. Localizarea geografica a insulei Thule ca fiind Islanda pare totusi cea mai probabila. La fel ca in Groenlanda si in Spitzberg, arheologii nu au scos inca la iveala obiecte care ar putea fi atribuite misteriosilor si prestigiosilor hiperboreeni. Totusi, in aceasta mare insula arctica exista si astazi o imensa activitate vulcanica si seismica; ne-am putea deci foarte bine inchipui producerea in aceste regiuni, la sfarsitul Antichitatii, a unor cutremure de pamant si a unor eruptii vulcanice care ar fi distrus cele cateva centre civilizate situate pe circumferinta Islandei, ca si a Groenlandei, deaorece, dupa marturisirile antice, era vorba de colonii foarte slab populate si ale caror locuitori se adunau cu totii in cateva centre importante. Nu este insa exclus, ba chiar dimpotriva, ca niste extraordinare descoperiri arheologice sa poata fi facute intr-un viitor apropiat in Islanda, in Spitzberg sau in alte vestigii ale Hiperboreei, inclusiv in marele Nord american si in Siberia. Aceste terifiante cataclisme htoniene ar fi putut provoca scufundarea uni insule sau chiar a doua, chiar acelea pe care Saint Brandan si alti navigatori irlandezi au crezut totusi ca le-au regasit si pe care anumiti marinari au crezut si ei, ulterior, ca le-au revazut, pana in plina perioada moderna. Se pare ca o reminescenta secreta a Hiperboreei i-a inspirit mai putin pe scriitori decat scufundarea Atlantidei. Cu toare acestea, ea reprezinta tema fascinanta a doua carti: La porte sous les eaux, de John Flanders (pseudonimul lui Jean Ray si Michel Jansen) si una dintre capodoperele, din pacate inedited, ale marelui autor american de science-fiction Abraham Merritt: Dwellers in the Miraje (Locuitorii mirajului). Ca si in cazul celorlalte romane si nuvele, Merritt isi lasase imaginatia luxurianta sa zburde. El isi concepuse totusi cartea pornind de la niste fapte reale care ii ajunsesera la cunostiinta, intr-o regiune nexplorata din Alaska, pe care activitatea vulcanica o ferise in chip miraculous de consecintele glaciatiunii, antica civilizatie a Hiperboreei se mentinuse. Or, in 1964, un american, doctorul Raymond Bernard, publica o carte intitulata The Hollow Earth (Pamantul gaunos), in care punea capat consemnelor de tacere care invaluisera una din Antarctica, precum majoritatea explorarilor sale ulterioare, ci in “Marele Nord” american. Byrd a descoperit, in Alaska, o deschidere in scoarta terestra, care dadea acces la o vasta regiune subterana ce se bucura de un climat tropical. Asa s-ar explica prezenta ocazionala in aceasta regiune a trunchiurilor de copaci exotici si vii, prinse sub gheturi, fiindca aici nu este vorba de vegetatii fosile, asa cum se gasesc uneori in aisberguri. Instructiuni imperative de la Departamentul de Stat american interzisesera divulgarea acestei descoperiri si, cu exceptia catorva indiscretii, printre care sic ea care avea sa se afle la originea romanului lui Merritt, secretul a ramas bine pazit pana in 1964. De ce un asemenea consemn? Ne putem gandi la diverse explicatii, printre care un motiv strategic: daca sub Marea Behring exista o cale de comunicre subterana naturala intre Siberia rasariteana si Alaska, e lesne de inchipuit ca Departamentul de Stat (mai ales in perioada in care relatiile cu URSS erau mai curand incordate) s-a alarmat.

...Copyright (C) http://extranews.ro . Read more at http://extranews.ro/hiperboreea-primul-continent-locuit-care-existat-pe-pamant-si-inexplicabila-lui-disparitie/ .
Trimiteți un comentariu