Faceți căutări pe acest blog

joi, 8 septembrie 2016

Crestinism si persecutie: realitati, taceri, complicitati DRAGOS PAUL ALIGICA - Revista 22

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Crestinism si persecutie: realitati, taceri, complicitati

2007-08-03
4

In pofida blocajului mediatic si placiditatii opiniei publice occidentale, o tema isi face loc incet spre prim-planul dezbaterii publice. Exista in acest moment in lume sute de milioane de oameni asupra carora planeaza continuu abuzul sau violenta, pentru simplul fapt ca au o anumita credinta religioasa: mai precis, pentru ca sunt crestini. Altfel spus, crestinii reprezinta grupul cel mai persecutat din lume. Supusi discriminarii legalizate, violentei, inchisorii, deportarii si convertirii fortate, soarta acestor oameni ramane un secret bine ferit de atentia opiniei publice globale. Tema nu face prima pagina niciodata. Magnitudinea fenomenului ar cere-o. Prioritatile par insa altele. In ultimele sase luni s-a scris mai mult despre soarta ursilor polari decat despre soarta acestor semeni. La varful piramidei, in marile trusturi media occidentale, unde se da tonul si acolo unde se afla principala sursa a acestui blocaj informational, tema este considerata ca prea incorecta politic si prea subversiva pentru noua ideologie a stangii liberale promovata de aceste institutii. In lumina acestei ideologii, tot mai influenta in redactiile si studiourile de pe toate meridianele, crestinii sunt, alaturi de evrei, agresorii si exploatatorii acestei lumi. Prin definitie, nu pot fi victime. Iar daca realitatea contrazice dogma, cu atat mai rau pentru realitate! La baza piramidei, jurnalistii din organizatiile nationale si locale defileaza mesmerizati dupa ritmul impus la varf. Superficialitatea, lipsa oricaror principii in afara asimilarii instinctive a unor vagi ecouri ale stangismului liberal, la care se adauga pura si simpla lipsa de profesionalism, conduc toate in aceeasi directie. Si totusi, evidenta pare sa fie covarsitoare: traim o epoca de mari persecutii anticrestine. Iar acestea se intampla, paradoxal, cu tacerea complice a mass-media occidentale si sub ochii popoarelor crestine, abulice in fata agresivitatii purtatorilor altor credinte si resemnate in fata edictelor liberalismului corect politic.


O realitate frapanta


 Situatia este atat de frapanta, incat, pentru a nu parea de domeniul fabulatiei, orice discutie trebuie sa inceapa lasand pur si simplu faptele sa vorbeasca. Sa privim numai la saptamana trecuta si la ceea ce a scapat atentiei opiniei publice globale, focusata in ale directii, mai confortabile si corecte politic. Un preot crestin decapitat in Manipur, India. Politia egipteana aresteaza si tortureaza in Cairo o crestina de 26 de ani, recent convertita de la islamism. Atacuri asupra unor biserici din regiunea Punjab in Pakistan, rezultat al unor inscenari puse la cale de o grupare musulmana. In Coreea de Nord, un preot condamnat la moarte isi asteapta executia. Si acestea sunt doar o mostra. S-ar putea spune ca vorbim despre acte izolate. Despre evenimente ce nu sunt relevante ca indicatori de trend sau ca simptome ale unui fenomen social de mare anvergura. Datele contrazic insa aceasta teza. Conform  Consiliului Mondial al Bisericilor, in Orientul Apropiat, populatia crestina a scazut in ultimii 10 ani de la 12 milioane la 2 milioane. Libanul, o tara care pana recent era majoritar crestina, este acum doua treimi musulmana. In Bethleem, populatia crestina era de 85%. Azi este de 20%. Coptii din Egipt, o biserica milenara ce se revendica de la Apostolul Marcu, reprezentau 10% din populatie. Persecutia autoritatilor egiptene i-a injumatatit. 70 de milioane de crestini chinezi se afla sub presiunea si arbitrariul guvernului comunist, iar in Coreea de Nord, executiile membrilor comunitatii crestine - o comunitate de marime necunoscuta - sunt evenimente obisnuite.
Toate acestea exemplifica in cel mai inalt grad exact tipul de situatii ce in mod normal ar trebui sa starneasca mania stangii liberale justitiare occidentale. Care poate sa fie atunci explicatia tacerii paradoxale a publicatiilor si posturilor dominate de aceasta? Poate, ar putea spune cineva, nu vorbim despre cazuri reale de abuz si discriminare, ci despre o contrareactie la ceea ce este perceput drept o agresiune occidental-crestina. Sa privim din nou la evidenta factuala, urmandu-l de data aceasta pe Anthony Browne, unul dintre putinii jurnalisti din marile trusturi de presa interesat de chestiunea persecutiilor crestine si care, mai mult, ateist declarat fiind, nu poate fi acuzat de partinire. Cei preocupati de eradicarea discriminarii, scrie el, pot usor gasi in Malaysia singura politica de actiune afirmativa in care o majoritate este privilegiata in fata unei minoritati. Este vorba de majoritatea mahomedana, ce are asigurat accesul privilegiat la slujbe, case si la educatie. In Pakistan, peste 5 milioane de crestini traiesc ca paria, aspirand la cariere cum ar fi curatatul toaletelor. Tot acolo, potrivit legislatiei, un mahomedan poate sa depuna marturie in justitie impotriva unui crestin; invers, nu. In Indonezia, peste 10 mii de crestini au fost omorati in ultimii ani de catre musulmani in campanii de islamizare. In Egipt, coptilor le este interzis prin lege accesul la functia de sef al statului, accesul la universitatea de elita a tarii si sunt impiedicati in mod legal sa patrunda in randurile politiei si armatei. De facto, le este interzisa orice functie politica sau economica mai inalta. Pentru a-si repara o biserica, coptii trebuie sa ceara aprobare de la presedintele tarii. Televiziunea publica promoveaza deschis propaganda anticopta, fara a da drept la replica acestora. Convertirea la crestinism este interzisa prin lege, iar tinerele crestine si chiar sotiile de preoti sunt rapite si convertite cu forta la Islam. In Nigeria, 12 regiuni au introdus sharia, obligandu-i pe crestini sa se conformeze ei. In aceeasi tara, mii de crestini au fost asasinati in ultimii ani si numarul violentelor anticrestine este in crestere.
Persecutia crestinilor nu este insa un monopol al campionilor musulmani. In Sri Lanka buddhista numai anul trecut peste 50 de biserici au fost vandalizate si 140 inchise. In India, nationalistii hindu au incitat sute de atacuri impotriva comunitatii crestine care, trebuie amintit, se afla acolo inca de la anul 100 d.H. Statul indian are programe de actiune afirmativa pentru castele inferioare si saracii hindu si buddhisti, dar nu si pentru cei crestini. In China, in 2006, peste 100 de case de rugaciune au fost inchise de autoritati si zeci, poate sute de preoti au fost trimisi in inchisori. In Coreea de Nord, crestinii nu numai ca sunt inchisi, dar sunt folositi drept cobai in experimentele cu arme biologice. Situatia crestinilor nu este dificila numai in China, Nigeria sau Egipt. Chiar si in asa-zisul Occident crestin, crestinismul este in defensiva, fiind continuu obiectul ridiculizarilor, "demitizarilor" si subminarii institutionalizate prin mass-media si in cultura populara promovata de aceasta. Dublul standard si ipocrizia troneaza. Nenumaratii occidentali afluenti ce-si gasesc o identitate si un sens vietii dedicandu-se unor cauze precum "apararea drepturilor omului" sau "salvarea mediului" par sa accepte in mod senin ideea ca discriminarea, lipsa de respect si violenta verbala sunt acceptabile, atat timp cat este vorba despre crestini si credintele lor. Imaginile sfinte ale crestinilor pot fi batjocorite - aceasta se numeste "arta" si "libertate de expresie". Ale musulmanilor, nu - aceasta se numeste "respect multicultural" si "acceptarea diversitatii". Discriminarea este rea. Exceptand atunci cand cei discriminati sunt albi crestini. Atunci se numeste "actiune afirmativa" si este laudabila. Daca lucrurile suna caricatural, este pentru ca probabil asa si sunt, inainte de a depasi pragul in care devin tragice.


Fetele ipocriziei


 Elocventa faptelor brute este incontestabila. In lume sunt, conform estimarilor  Centrului pentru Libertate Religioasa, "peste 200 de milioane de crestini aflati sub amenintarea violentei din cauza credintei lor" si "aproximativ 350 de milioane care sunt discriminati in mod legal in ceea ce priveste accesul la locuri de munca, locuinte si conditii de viata". Dupa cum concluzioneaza Alianta Evanghelica Mondiala intr-un raport inaintat in 2005 Comisiei ONU pentru Drepturile Omului: "crestinii sunt cel mai mare grup din lume caruia ii sunt refuzate drepturi fundamentale din cauza credintei". Problema nu este absenta datelor privind aceste incalcari ale unor drepturi elementare, ci diseminarea si interpretarea acestor date. Fapt este ca dramatica realitate reflectata de ele nu are un ecou semnificativ nici macar in tarile crestine. Daca pentru fiecare treizeci de articole scrise despre Guantanamo si Abu Ghraib ziarele marilor capitale din Occident ar fi publicat macar un singur articol despre crimele curente impotriva adeptilor lui Iisus Hristos, azi tema persecutiei crestinilor in secolul XXI n-ar continua sa ramana o stupefianta noutate absoluta pentru imensa majoritate a crestinatatii occidentale. Dar, asa cum s-a spus, prioritatile par a fi altele.
 Si aici, de obicei discutiile pe aceasta tema revin la problema ipocriziei, implicite in toata aceasta ciudata situatie. Multiculturalismul ce promoveaza un antioccidentalism agresiv, spune directorul unei organizatii dedicate ajutorarii crestinilor persecutati, nu face decat sa intareasca vechi stereotipii si suspiciuni interconfesionale:  "In afara Occidentului, crestinii sunt tot mai mult vazuti ca elemente straine si dusmanoase - suspicioase transplanturi ale Occidentului". Mai mult, in vreme ce mahomedanii ii ajuta doar pe mahomedani in mod programatic, explicit si fara retinere, un crestin ajutand un alt crestin, in virtutea coreligiozitatii, a ajuns sa fie perceput in Vest ca ceva incorect politic. De aici poate si paradoxul lipsei de reactie. Occidentalii sunt partasii unui consens tacit: toata lumea stie ca, daca undeva in lume crestinii s-ar deda unor acte de agresiune sau discriminare mult mai putin grave decat cele indreptate impotriva lor, toate canalele de stiri ar vui. CNN, BBC si celelalte avanposturi ale propagandei stangii liberale ar recircula stirea non-stop, iar New York Times si The Guardian ar editorializa frenetic. Toata lumea pare sa stie aceasta si cu totii par sa o accepte ca un dat. Unii neutru, altii resemnat. In ultima instanta, pana si cei ce inteleg si sunt revoltati de situatie par sa spuna: ce altceva am putea face? Pana la urma este o lume in care BBC, organizatie creata si finantata de o tara crestina, cultiva ridiculizarea Bibliei si interzice orice referire ireverentioasa la Coran. O lume in care istoria recenta este rescrisa sub ochii nostri ca o "mare naratiune" a exploatarii imperialiste, avandu-i in rolurile principale negative pe evrei ("neconservatorii") si crestini ("fundamentalistii"). O lume in care obsesia elitelor de stanga occidentale sunt inchisorile CIA din Romania, si nu faptul ca soldatii romani le apara in Irak si Afganistan libertatea si confortul de care se bucura in mod parazitar.


Responsabilitati si intrebari


A incerca un raspuns la intrebarea "cum s-a ajuns aici?" cere o discutie separata. Cert este ca influenta masiva pe care stanga liberala o are in mass-media joaca un rol decisiv. A arunca insa toata responsabilitatea in bratele marilor trusturi media occidentale si a elitelor academice si politice de stanga este usor. Dar, in acelasi timp, si incorect. O parte la fel de mare de responsabilitate se datoreaza crestinilor insisi. Modul in care accepta actuala situatie, felul in care gasesc pretexte pentru a se uita in alta parte, elocventele sterile si afundarea in varii forme de escapisme si "chemari sociale" ecumenice, lasandu-si coreligionarii singuri in fata persecutiilor si martiriului sunt prea vizibile ca sa scape neobservate. Si toate sunt cu atat mai stupefiante, cu cat nici macar scuza neputintei nu poate fi invocata. Datorita inteligentei, credintei si fortei inaintasilor lor, popoarele civilizatiei iudeo-crestine occidentale sunt mostenitoarele unor resurse care fac din ele azi superputerile militare, politice si economice ale veacului.
Iata de ce, pentru cei ce, desi au o relatie indeobste neutra cu religia instituita, nu pot ramane indiferenti la nedreptatile si agresiunile anticrestine, atitudinea crestinilor practicanti din Occident ramane un mister: Cum poate fi explicata pasivitatea lor? Cat din aceasta se datoreaza unui masochism intrinsec crestinismului? Este crestinismul socialmente predestinat persecutiei? Este dorinta crestinilor de a se identifica cu patimile lui Hristos un motiv al atitudinii relaxate fata de actele de martiriu? Dar aceasta poate explica in cel mai bun caz motivatiile martirilor, dar nu si resemnarea si indolenta potentialilor martori. Sunt crestinii aflati la adapost in SUA si Europa impacati cu soarta coreligionarilor lor din China, Egipt sau Nigeria? Nu le pasa? Ce le spune credinta lor? Ce se petrece in mintile lor? Ce gandesc publicistii autodeclarati crestini care, altfel, peste tot in lume, insista sa fie o prezenta atat de vocala in dezbaterile privind teme culturale si politice de interes secular si secundar? Sunt intrebari al caror raspuns nu-l pot da cei care, oarecum excentrici acestei comunitati de har si credinta, asista intrigati la o situatie a carei complexitate paradoxala o face greu de inteles si a carei nedreptate profunda o face imposibil de acceptat.
Trimiteți un comentariu