Faceți căutări pe acest blog

marți, 10 ianuarie 2017

Vieti intre ape trailer - Viața haholilor - de Roxana Garaiman - 10.11.2016

http://silethismillennium.blogspot.com/2009/03/youtube-broadcast-yourself.html

Viața haholilor

 Roxana Garaiman 
10.11.2016 

                           Oana Ivan, un antropolog de 36 de ani din Cluj-Napoca, a filmat de-a lungul a 7 ani în satul Sfântu Gheorghe din Delta Dunării pentru a realiza un documentar despre viața haholilor – o minoritate etnică puțin cunoscută în restul țării. Pe timpul verii, haholii de la Sfântu Gheorghe oferă casă și masă pentru mii de turiști. Toamna însă, viața acestei comunități se întoarce către înlăuntru, refuzând privirile străinilor. Oana Ivan a povestit pentru PressOne ce a învăţat în lungile perioade petrecute printre haholi – despre eforturile lor pentru a-și păstra stilul de viață, în condiții tot mai potrivnice ocupației de bază: pescuitul tradițional. * O comunitate care se închide ca o floare de nufăr Povestea Oanei Ivan cu haholii a început în 2009, când ea a decis să facă un doctorat în antropologie. Ca temă de cercetare, şi-a ales viaţa oamenilor din Deltă. În decurs de 7 ani, a adunat circa 20 de luni în casa unei familii din Sfântu Gheorghe: a învățat să pescuiască, să gătească pește și să chefuiască neîntrerupt timp de trei zile și trei nopți. Acolo a învăţat să accepte moartea, trecând peste propria traumă din copilărie, când rămăsese fără tată. "Și acum, când ajung la Sfântu Gheorghe, senzația când mă dau jos de pe vapor e aceeași – că acolo e altă lume. Văd vărsarea Dunării în mare și am un sentiment că anumite lucruri îşi pierd importanţa acolo. Nu cred că viața la Cluj este mai superficială, nu încerc să fac o comparație de genul acesta. Este pur și simplu total altceva decât știu eu ca orășean, ca om obișnuit după un anumit ritm. 


 Acolo, prioritatea e să-ți faci rost de mâncare, să nu îngheți, să nu te îneci, să nu te prindă furtuna pe mare. Pe lângă condițiile vitrege de viață, marea problemă a pescarilor de acolo este braconajul." Oana a trăit alături de haholi toate aceste provocări. Dar pentru ardeleanca din ea, cel mai greu a fost să se integreze într-o comunitate care, după ce pleacă vaporaşele cu turiști, se închide ca floarea de nufăr. "În 2009 am stat trei luni în sat. Când a venit toamna, din miile de turiști am rămas eu: eu și ei, 900 de oameni. Mă tot întrebau: «Dar tu ce cauți pe aici? Vino la vară, când e cald!». Tanti Lucia, gazda la care am stat, nu știa cum să mă prezinte. Acolo ori ești turist, ori ești rudă. Spunea că sunt o fată. «Dar fata cui?», întrebau oamenii. Confuzia a durat trei ani, până s-au obișnuit cu mine și am devenit de-a lor." Oana Ivan, alături de cei mai musculoşi băieţi din Sfântu Gheorghe. Nu i-a fost ușor să reziste câte 3-4 luni în Deltă. Clima, apa, tăunii, trezitul la ora 3, toate și-au spus cuvântul. Dar a rezistat. "Acolo este un ritm în afara timpului. Nu stăteam pe Facebook deloc, nici nu simțeam nevoia. Eram cu ei mereu, ori pe baltă, la pescuit, ori cu femeile în bucătărie. Ești absorbit de viața aceea, iar eu intrasem cu totul în filmul lor. Am petrecut timpul cu oameni cu care în Cluj nu aş fi stat, probabil, niciodată. Am ieșit la bere cu ei, am tras la vâsle, am gătit. Chestiile astea m-au făcut să-i înțeleg. Țin minte că eram în iureșul ăsta, să fiu acceptată, și eram atât de concentrată, că nu mă gândeam deloc la mine sau la problemele mele. Într-o după-amiază, mă uitam la TV și am găsit pe un canal «Toamna bobocilor», un film din anii '70 în care acțiunea se petrece în Ardeal. Când i-am auzit pe actori vorbind ardelenește, mi-au dat lacrimile. Era un accent pe care îl îngropasem ca să rezist în Deltă. Atunci abia mi-am dat seama ce dor mi-e de casă." Nunta durează trei zile și trei nopți Oana spune că, în 7 ani, a aflat mai toate tabuurile localnicilor din Sfântu Gheorghe. De pildă, nu le cade bine când sunt confundați cu lipovenii. Își spun haholi și se consideră urmașii luptătorilor cazaci care s-au refugiat din calea trupelor țarinei Ecaterina a II-a, după distrugerea Secei Zaporojene. Au câștigat cu sabia pământ în Delta Dunării, unde s-au stabilit începând cu secolul al XVIII-lea. Haholii sunt viteji și la petrecut. O nuntă la Sfântu Gheorghe durează trei zile și trei nopți, în care se bea, se mănâncă, se chiuie și se face baie în mare. Limba tradițională este ucraineana, în care sunt amestecate cuvinte din română, turcă sau greacă. Haholii sunt ortodocși de rit vechi: de pildă, sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie. Oana Ivan i-a filmat în toate aceste momente deosebite, dar nu și-a închipuit că va ajunge să fie și regizor, și cameraman al propriului documentar, sau că tot echipamentul ei va consta într-o cameră video de amatori – cea mai ieftină de pe piață. "Inițial, am zis că, dacă tot sunt acolo, ar trebui să și filmez, ca să-mi fac o bază de date, și, când reușesc să strâng niște bani, să duc un cameraman și să filmăm împreună. Abia în 2012 am reușit să aduc pe cineva care a venit voluntar. Dar când a ajuns acolo, omul n-a înțeles nimic din ce voiam eu de la proiect. Fiind prima oară în Delta Dunării, a filmat ce i s-a părut lui interesant, adică pelicani, nuferi și case prăbușite. Erau stereotipuri clasice, deci nu ne-am potrivit. Însă cea mai mare problemă a fost că lumea nu era obișnuită cu acel om. A venit cu o cameră mare cu trepied și cei care mă știau deja de trei ani mi-au zis: «Oana, pe tine te-am lăsat să filmezi, dar pe el nu-l mai lăsăm»; «Cum să vină el la noi în bucătărie?» sau «N-are loc în barcă». Instant mi-au închis accesul." * Turiștii, peștii și vacile Oana şi-a dat seama că trebuie să continue proiectul de una singură. Şi-a susţinut teza de doctorat în 2013, dar a continuat să meargă în Deltă pentru documentare. Viața aspră a haholilor a devenit și viața ei. "Este groaznic, de exemplu, să ai indigestie de Bobotează, la 4 dimineața, să trebuiască să pui trei rânduri de haine pe tine și să cauți cu lanterna buda din spatele curții. Frigul este altfel acolo, pentru că umezeala este foarte mare." Cu toate acestea, ziua pescarilor din Sfântu Gheorghe începe chiar și mai devreme. Iar clujeanca își amintește și acum prima experiență la pește. "La 3 n oaptea, auzeam motorul bărcii, monoton și iritant în bezna aceea cețoasă. Eram chircită de somn și frig, și banca era umedă. Mă întrebam dacă m-am gândit bine când am zis să merg la pescuit." În timp, trezitul la 2 noaptea a devenit o rutină. Pentru că pescuitul este principala ocupație a haholilor din Sfântu Gheorghe. "Vara, femeile lucrează și 16 ore pe zi, ca să țină turiștii. Bărbații se întorc de la pescuit la primele ore, spală bărcile de pește și apoi plimbă turiști. Dacă vii doar vara, ai impresia că pentru bărbați e foarte ușor. Primăvara, în timpul sezonului de scrumbie, bărbații muncesc trei luni fără pauză: pescuiesc toată noaptea şi dorm în bărci dacă e nevoie." Tot în seama bărbaților intră și creșterea vitelor. Animalele sunt lăsate libere pe grinduri, în semi-sălbăticie. Procedeul se numește stabulație liberă. "Când au nevoie de ele, merg și întreabă: «Nu mi-ai văzut tu vaca aia cu petele ălea nu știu cum sau aia cu coarnele ca la bicicletă?». Mi se pare incredibil, din sute de vaci, să știi fiecare cui îi aparține. «Ba da, ți-am văzut-o pe grindul ăla acum două zile, era cu vițica nu știu cui». Tu te duci să ți-o cauți acolo, o împuști și o duci în sat. Sunt vaci de carne care rezistă și la căldură, și la frig, și la înțepăturile tăunilor, care sunt groaznice. Pe cele de lapte le țin în bătătură, dar ele sunt mai rare, deoarece în Deltă nu sunt pășuni atât de bune." De când turismul a devenit mai profitabil, multe familii de haholi au început să renunțe la grădinile de legume sau la creșterea animalelor, pentru că le ocupă prea mult timp. "Înainte de venirea comuniștilor, în Sfântu Gheorghe erau ori chiaburi, ori slugi care munceau la chiaburi. Cert este că aveai de mâncare tot timpul. Dacă erai chiabur, făceai bani, cumpărai scule de pescuit și plăteai oamenii. Dacă pierdeai sculele de pescuit în furtună, vindeai vite și luai scule noi. Când aveai captură bună la pește, făceai mai mulți bani și luai din nou vite. Acesta era ciclul economic. Apoi, regimul comunist le-a confiscat toate sculele și a început să se facă piscicultura la nivel de masă. Li se dădeau barcă şi scule, iar ei munceau la ferma statului. Începând de prin anii '60, toată lumea a început să aibă cash și să-și utileze casele. Apoi a venit revoluția și oamenii au trecut din nou la sistemul de dinainte de comuniști, în care ei trebuie să investească. Doar că acum, în loc să alterneze cu turmele de animale, se bazează mai curând pe turiști", explică Oana Ivan. * "Femeia este managerul casei" Turismul a schimbat viața locuitorilor din Sfântu Gheorghe, dar nu într-un sens rău. Vara, copiii sapă după râme, pe care le vând turiștilor pescari. "Dacă, în mod normal, comunitatea este de 900 de suflete, în timpul verii ajunge la 4 - 5.000 de oameni. Asta pune presiune pe infrastructură și pe oameni. S-a declanșat o competiție care reduce din contactul social. Pe de altă parte, turismul strânge anumite legături de familie, deoarece sunt nevoiți să contribuie toți ca să-i mulțumească pe clienți. Tatăl și fiul aduc pește, iar mama și fiica îl gătesc. Dacă majoritatea satelor din România sunt depopulate, aici femeile au nevoie de ajutor pentru turism în timpul verii. Își cheamă nepoatele, verișoarele, surorile, care își iau concediu și vin și le ajută o lună-două. Deci, migrația este inversată." În ultimii ani, și serviciile medicale s-au îmbunătățit. Acum, în sat există şi ambulanţă, şi o farmacie. Sunt însă și lucruri care s-au schimbat în rău. Cu toate că Delta a fost declarată Rezervație a Biosferei, haholii spun că braconajul este mai nociv ca niciodată și îi afectează tot pe micii pescari. "Marea lor problemă este braconajul cu curent electric. Locuitorii mi-au povestit că braconierii – care de multe ori sunt înțeleși cu autoritățile – vin cu o baterie de mașină, lasă firele în apă și electrocutează, iar peștii se ridică la suprafață și ei nu trebuie decât să îi tragă în barcă. Nenorocesc toată zona respectivă. De cealaltă parte, pescarii își plătesc dările la stat, dar când vin în urma acestor braconieri, găsesc apa goală. Din cauza asta nu-și mai pot acoperi cheltuielile. Sunt foarte afectați că legea nu se aplică la fel pentru toți." Hora și scăldatul la malul mării sunt obiceiuri nelipsite de la nunțile haholilor. În Deltă, oamenii sunt învăţaţi, din tată în fiu, să supravieţuiască şi să se descurce cu ceea ce au. Și, cel mai important, să trăiască unii cu alții, pentru că violenţa coace altfel într-o comunitate mică. "Acolo nu poți să reziști prea mult certat cu cineva. Roata se învârte mult mai repede, ai nevoie de celălalt și eviţi conflictele. Cred că multe dintre relațiile de acolo n-ar rezista într-un oraş mare, unde ai alternative. De asemenea, legăturile de familie sunt strânse și se bazează pe ajutor reciproc. Noi avem o independență financiară care se extinde și în alte aspecte ale vieții. Acolo, dependența de ceilalți este mare: financiară, logistică etc. De exemplu, femeia este managerul casei și asta se întâmplă de sute de ani. Este o caracteristică a comunităţilor de pescari și din alte părți ale lumii: ele se bazează pe excursiile pe care bărbaţii le fac departe de casă. În timpul ăsta, femeia rezolvă toate problemele, gestionează banii, administrează resursele casei. Bărbații nu se implică – atunci când se întorc de pe baltă sunt foarte obosiți." * "Faianță" în loc de "platou" Oana Ivan spune că lecțiile de viaţă pe care le-a primit în micul sat de pescari din Deltă au ajutat-o să-şi depăşească limitele şi spaimele. "Am învățat să accept oamenii așa cum sunt. Am fost forțată să trec peste limitele mele profesionale şi aşa am reușit să mi le depășesc și la nivel personal. Sunt mai conciliantă și judec mai puțin oamenii diferiți de mine. Am învățat să fiu mai tolerantă. Să nu îi judec că ascultă manele, să nu mă supăr dacă nu se țin de o promisiune, cum aș fi făcut la Cluj, să nu îi judec pentru convingerile lor politice." Oana Ivan mai povestește că, spre stupoarea celor de acasă, a învățat să spună faianță în loc de platou și să ceară apă de la canal, în loc de apă de la robinet. La rândul ei, le-a gătit haholilor gulaș și papricaș de pui și le-a cântat cu accent ardelenesc. "Râdeau de mine că spun «tulai» sau «ioi» și le cântam «Cui nu-i place dragostea» de Furdui Iancu, pentru că îi amuza accentul meu." Cel mai mare regret al Oanei este că nea Chirică, pescarul pe care îl numește, cu candoare, prietenul ei, nu va vedea niciodată documentarul ei, intitulat "Vieţi între ape". Bărbatul s-a stins din viață cu câteva săptămâni înainte ca ea să-l finalizeze. "Nea Chirică m-a învățat să accept moartea. Vorbeam în fiecare săptămână cu el, până când am primit un telefon că e la spital. N-am vrut să merg la înmormântare, pentru că eu am niște probleme cu lucrurile ăstea. Eram la Cluj când a murit și m-am urcat, totuși, în primul tren. Faptul că m-am dus acolo, ca să fiu alături de ei, fără să încerc să mă mai protejez, a însemnat foarte mult pentru mine. După mulți, mulți ani, am înfruntat durerea morții cuiva drag, experimentată așa, la prima mână. Înainte, trăiam singură lucrurile ăstea, dar acolo, alături de comunitate, a fost mai ușor să trec peste. Tanti Lucia, văduva lui nea Chirică, este un model de supraviețuitor pentru mine. E o femeie care nu se lasă. O văd în ea pe mama mea." Acum, Oana Ivan își dorește cel mai mult ca documentarul ei să reprezinte un semnal de alarmă în privința braconajului din Delta Dunării. Şi, dacă se poate, să contribuie la desfiinţarea prejudecăţilor referitoare la pescarii de acolo. "Stereotipurile duc la atitudini negative și la intoleranță. Situația din Deltă este mult mai nuanțată decât ne imaginăm: şi pescarii suferă din cauză că legea nu se aplică." Premiera, pe 17 noiembrie, la Cluj Documentarul "Vieți între ape" va avea premiera pe 17 noiembrie, la cinema "Florin Piersic" din Cluj-Napoca, de la ora 19. La eveniment sunt invitați pescari din Sfântu Gheorghe, care vor organiza și o expoziție cu scule de pescuit. Montajul documentarului a fost realizat pro bono de Andreea Moisei și Vlad Cantoreanu, studenți la Facultatea de Teatru și Televiziune de la Universitatea "Babeș-Bolyai". REVISTA PRESSEI O selecţie a celor mai importante ştiri şi a celor mai bune materiale apărute în presa de limbă română şi de limbă engleză DIN ACEEAȘI CATEGORIE Iulia Marin Dacian Cioloș – Omul Anului 2016. Bilanţul mandatului său de premier Dacian Cioloş a obţinut aproape jumătate dintre voturile cititorilor PressOne. Noi vă prezentăm un bilanţ, cu bune şi rele, al anului său ca premier. Codruţa Simina Fisurile din bugetul PSD PSD nu a prezentat până acum decât un proiect de buget general. Am cerut câtorva experți să-l evalueze.
Trimiteți un comentariu